Cu bicicleta si doi copii in Delta: o tura de familie pe un traseu de exploratori

E ora 15 si pe Canalul Sulina trece un vapor. Mare. Stai, de fapt urias, pentru copii. Dar nu prea au chef de el. Nici noi. Suntem obositi, ne e cald, ne e sete si ne intrebam, eu, cei doi baieti ai mei, inca un copil si inca o mama: ce cautam noi aici?

IMG_2600

Chiar asa. Ce cautam? Ce-am gasit aproape in fiecare ora din cele 48 petrecute in Delta. Efort si incantare. Efort fizic si frumusete naturala (nu a noastra!). Linistea canalelor si a campului si gafaitul… oare cine face zgomotul asta? Nu cumva eu? Da, eu. Cu limba scoasa de-un cot, dar si cu ochii deschisi mari, gata sa primeasca locurile binecuvantate unde ne-au adus bicicletele.

Povestea turei noastre e una alambicata. Am pornit cu gandul sa fac o tura cu cativa prieteni. Apoi am zis s-o organizez mai bine, cu apa, mancare, dormit la hotel si drum cu autocarul. Si-apoi au aparut partenerii nostri care mi-au dat o idee: “auzi, voi de ce nu va luati copiii? Platim noi pentru ei. Pentru toti care se inscriu!”

Chiar asa? De ce sa nu-i luam? Primul raspuns a fost “pentru ca tura e prea grea, 80-90 de kilometri pe zi. Al doilea a fost o revelatie: pai s-o facem mai usoara! Asa s-a si intamplat. Am scurtat tura pentru ei. Iar copiii au mers gratis in tura asta, datorita Metropolitan Life, caruia ii multumim!

De asta in poze sunt aici cu trei copii (din care doi ai mei): pentru ca am ramas in urma la tura piticilor si am si scurtat-o, cat sa incapa in ea si un direct pe Digi, ca sa stie lumea de noi.

Dar sa ne intoarcem la poveste: au fost doua zile minunate in Delta si Dobrogea. Am plecat vineri cu autocarul din Bucuresti si, dupa 4 ore relaxate (ca n-am condus eu) am ajuns cu cei doi baieti, Mihai si Matei si cu inca vreo 9 copii, la Tulcea. Tura completa a mai cuprins 40 de adulti si inca vreo 5-6 persoane echipa tehnica si de voluntari care ne-au ajutat sa ducem greul (merci Mircea, Cristina, Catalin, sigur mai uit pe cineva…)))

13640949_1299851060029873_7472729743552277831_o

Sambata, la prima ora, ne-am avantat spre inima Deltei. Adultii cu biclele, copiii si parintii insotitori cu autocarul. Am facut jonctiunea la bac la Nufarul, o Arca a lui Noe care a suportat si masini de insotire si camionul cu apa rece si pe noi cu tot cu bicle.

Si-apoi s-a facut liniste. Liniste cu brotaci, greieri si cicade, pasari de apa si vapoare.

Liniste cu cald, cu soare, cu un pic de praf si-o gramada de pietre pe drum.

Liniste cu oameni zambind. Cu copii razand. Cu copii boscorodind. Cu copii suparati ca-i doare capul, ca mai e mult, ca uite o turma de oi, ca unde e apa, ca de ce nu e cola…

Stiti melodia asta, daca aveti copiii vostri. Si am ascultat-o si eu, de la Partizanu pana aproape de Comorova, si inapoi. Pasarile au mai acoperit-o pe ici pe colo. Dar fericirea ca-i vad in miscare a facut tot chinul din lume…)

Ne-au ajutat aici masinile care au putut intra in Delta. Camionul frigorific de la DB Schenker, incarcat cu Dorna si ciocolata, a reusit sa treaca doar de Partizanu. Au mers mai departe dupa noi, ajutandu-ne sa biruim setea cele doua 4×4: Ford Ranger (minunata masina pentru un tur ciclist, cu bena mare, care a inghitit multe bicle ale obositilor) si Ford EcoSport – un SUV micut si tocmai de aceea agil in offroad. Multumim, Tiriac Auto!

Cu totul, am facut intre 30 si 40 de kilometri cu ei. Si-am ajuns seara inapoi la bac, dupa o zi de expunere la cerul cu nori pufosi ai Deltei, cu miros de balta si departari nepopulate. Faceti, cand aveti vreme, tura asta, atat va zic!

Duminica a fost randul asfaltului. Familiile si-au incercat puterile cu copii cu tot, in sir indian, pe drumul Tulcea – Isaccea. Parea scurt pe harta, dar o chestie l-a stricat: incerca, mereu, sa se ridice la cer! Asa nu se parea pe urcus, cand numaram metri si minutele si bataile inimii: nu se mai termina odata? Copiii au avut nevoie de autocar doar o data pe bucata asta: la urcarea unui deal mai important. Dar cei mai multi au revenit pe bicle si-au terminat traseul: 35 de kilometri, pe langa baltile Dunarii si prin muntii Macinului (cred) in caldura si liniste, cu trafic putin si soferi politicosi. Da, se poate, in Dobrogea! Multumim!

Si-apoi i-am pus in autocar si-am continuat si noi, adultii insotiori. Am recuperat cu masina drumul pana la grupul compact al ciclistilor si-am pedalat cu ei, cu furtuna venind din spate, pe dealuri si fanete, pe langa floarea soarelui si paduri, pe langa un brat al Dunarii incarcat cu nuferi si pasari de balta, spre Braila.

Am ajuns, dupa 90 de kilometri, cu cinci minute inainte de furtuna. Care a venit peste noi pe bac, tocmai cand treceam Dunarea spre autocar. Uzi, obositi, dar fericiti, ne-am urcat unul cate unul, constienti ca mergem inapoi in viata noastra de luni incolo, constienti ca nu va fi la fel de obositoare, dar nici atat de frumoasa, calma si imbietoare ca Dobrogea.

Multumim, Dunare, ca ne-ai facut asa o minune. Si picioarelor noastre, ca ne-au dus. Si bicicletelor ca nu s-au oprit (echipa tehnica de la Giant a avut si ea o mare contributie). Si mai ales multumim verii ca ne-a oferit mai mult verde decat am putut duce.

Drept pentru care va mai lasam si voua…)))

Traseele, pentru cine vrea sa repete, prima zi e aici.

Si a doua zi, aici.

Gasiti galeriile de poze (fotograf Bogdan Radu) mai jos:

3 albume pe pagina noastra de Facebook CLICK AICI.

SAU Galeria completa (dimensiunile originale, si fara branding) pentru download CLICK AICI

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s